În decurs de doar câteva săptămâni, pandemia de COVID-19 cauzată de noul coronavirus a transformat radical viețile oamenilor din întreaga lume. Pe lângă consecințele devastatoare asupra sănătății oamenilor direct afectați de virus, pandemia de COVID-19 a avut implicații majore asupra modului în care oamenii trăiesc și muncesc, afectându-le profund starea de bine fizică și psihică. Pentru a înțelege efectele economice și sociale imediate ale acestei crize, pe data de 9 aprilie, Eurofound a lansat un sondaj online de amploare în întreaga Uniune Europeană și în afara acesteia. Intitulat „Viața, munca și COVID-19”, sondajul are ca scop analiza impactului asupra stării de bine, a muncii și a muncii la distanță, precum și asupra situației financiare a cetățenilor europeni. Sondajul cuprinde o serie de întrebări relevante pentru oameni din categorii de vârstă diferite și cu diverse situații de viață. Majoritatea întrebărilor se bazează pe Sondajul european privind calitatea vieții (EQLS) al Eurofound și pe Sondajul european privind condițiile de muncă (EWCS), iar alte întrebări sunt noi sau au fost adaptate din alte surse, cum ar fi statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC).
Key findings
Cel mai mare impact asupra stării de bine se observă la țările cele mai afectate de pandemie. Rezultatele din unele țări sunt deosebit de frapante, gradul de satisfacție în viață aflându-se în prezent în Franța la cel mai scăzut nivel în comparație cu sondajele efectuate înainte de criză.
Peste jumătate dintre europeni sunt îngrijorați de viitor ca urmare a crizei provocate de COVID-19, doar 45 % fiind optimiști. Spre deosebire de sondajele realizate înainte de pandemie, țări precum Franța, Belgia, Italia și Grecia au înregistrat o scădere a optimismului sub media UE.
Europenii raportează niveluri extrem de scăzute de încredere în UE și în guvernele lor naționale, în special în mai multe state membre ale UE în mod tradițional pro-UE, cum ar fi Franța, Italia și Spania , ceea ce ridică întrebări fundamentale cu privire la percepția măsurilor luate de UE în timpul crizei.
Peste un sfert dintre respondenții de pe teritoriul UE raportează, în acest moment, că și-au pierdut locul de muncă fie temporar (23 %), fie permanent (5 %) , bărbații tineri fiind cei mai afectați. Jumătate dintre europenii care lucrează au un program de lucru redus, în special în România, Italia, Franța, Cipru și Grecia. Țările nordice au raportat cele mai puține reduceri ale timpului de lucru.
Aproape 40 % dintre europeni declară că situația lor financiară este mai proastă decât înainte de pandemie – de două ori mai mult decât în sondajele realizate înainte de criză. Aproape jumătate precizează că gospodăriile lor nu se pot descurca și peste jumătate declară că nu-și pot menține nivelul de trai mai mult de trei luni, fără venituri. Situația este și mai dramatică pentru trei sferturi dintre șomerii care nu se pot descurca mai mult de trei luni, 82 % dintre aceștia raportând o situație financiară dificilă a gospodăriei.
List of graphs:
Figure 1: Respondents’ life satisfaction by country
Figure 2: Respondents’ optimism about their future by country (%)
Figure 3: WHO-5 mental well-being index by country
Figure 4: Trust in the European Union by country
Figure 5: Trust in the healthcare system by country
Figure 6: Changes in working time during the COVID-19 pandemic by country (%)
Figure 7: Proportion of workers who started teleworking as a result of COVID-19 by country (%)
Figure 8: Uptake of telework and decrease in working time by country (%)
Figure 9: Work–life conflict dimensions, by gender, EU27 (%)
Figure 10: Work–life conflict dimensions, by type of household, EU27 (%)
Figure 11: Respondents’ financial situation three months ago and in three months’ time by country* (%)
Figure 12: Proportion of respondents with no savings or who can only maintain current living standards without income for less than three months by employment status, EU27 (%)
Figure 13: Proportion of respondents with financial insecurities, EU27 (%)
Figure 14: Difficulties making ends meet by employment status, EU27 (%)
Figure 15: Proportion of respondents reporting household arrears, by employment status, EU27 (%)
Figure 16: Risk of losing home, EU27 (%)