Istoric pentru România

Între 2012 și 2022, s-a înregistrat o creștere substanțială a produsului intern brut (cu 48,02%) în România, în timp ce creșterea medie a UE27 a fost mult mai mică (15,29%). În acest timp, ratele șomajului pentru toate categoriile au scăzut ușor. Rata totală a șomajului în 2022 a fost de 5,6%, sub media UE de 6,2%. Rata generală de ocupare a forței de muncă a crescut cu 9,2 puncte procentuale în această perioadă, ajungând la 66,8% în 2022. Cea mai mare rată de creștere a fost înregistrată pentru ocuparea forței de muncă în rândul bărbaților (9,5 puncte procentuale), cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât pentru ocuparea forței de muncă în rândul femeilor (8,7 puncte procentuale).

Principala lege în domeniul legislației muncii este Codul muncii (Legea nr. 53/2005), modificat în 2011 pentru a spori flexibilitatea în relațiile de muncă.

Din 2011, Codul Muncii a fost modificat de mai multe ori. În august 2017, în încercarea de a combate munca nedeclarată, guvernul a modificat Codul muncii pentru a include definiții ale situațiilor de muncă care trebuie considerate muncă nedeclarată. Conform noilor prevederi, munca nedeclarată acoperă în prezent: angajarea unei persoane fără a depune un raport de angajare la registrul general al salariaților cel târziu cu o zi înainte de începerea activității; angajarea unei persoane fără a fi încheiat un contract de muncă scris cel târziu cu o zi înainte de începerea activității; angajarea unei persoane în momentul suspendării contractului individual de muncă; angajarea unei persoane pentru a lucra mai multe ore decât cele stipulate într-un contract de muncă cu fracțiune de normă. Munca unui angajat în afara programului de lucru stabilit printr-un contract individual de muncă cu fracțiune de normă a încetat să mai fie sancționată ca simpla nerespectare a prevederilor privind orele suplimentare (anterior, sancțiunea era o amendă de la 1.500 RON la 3.000 RON (301 EUR până la 603 EUR – toate conversiile valutare din acest profil sunt valabile începând cu 12 august 2024). În schimb, este clasificată ca muncă nedeclarată (sancționată cu amendă de 10.000 RON (2.010 EUR)).

Din august 2017, fiecare angajator este obligat să păstreze copii ale contractelor individuale de muncă pentru angajați la locul de muncă. Amenda civilă pentru nerespectarea acestei prevederi legale este de 10.000 RON (2.010 EUR).

Legea dialogului social (Legea nr. 62/2011), care a fost puternic criticată de sindicate încă de la adoptarea sa în 2011 pentru slăbirea dialogului social, a fost modificată și înlocuită cu o nouă lege, adoptată în decembrie 2022. Noua Lege a dialogului social (Legea nr. 367/2022) sporește competențele sindicatelor, modifică criteriile de reprezentativitate pentru sindicate, introduce noi prevederi pentru negocierea colectivă pentru a crește acoperirea atât la nivel de companie, cât și la nivel sectorial și relaxează condițiile pentru acțiuni sindicale și greve.

Legea nr. 367/2022, care prevede că salariul minim de consum lunar pentru un trai decent) este principalul criteriu de stabilire a salariului minim, a intrat în vigoare în luna august 2020. Actul adițional la lege prevede o structură de categorii pentru cheltuielile lunare ale gospodăriilor. Cu toate acestea, guvernul nu a aplicat legea atunci când a stabilit salariul minim pentru 2022, în ciuda criticilor din partea sindicatelor.

Dialogul social din România a devenit eficient abia după tranziția țării la democrație în 1989. Înainte de 1989, deși sindicatele erau permise legal, în practică funcționau ca o extensie a Partidului Comunist Român și a statului. După 1989, privatizarea companiilor de stat a pus în pericol locurile de muncă a mii de muncitori, rezultând un tip de relații industriale mai degrabă conflictuale. În ciuda opoziției sindicatelor față de procesul de privatizare, acestea nu l-au obstrucționat. Restructurarea și privatizarea au dus la o scădere masivă a numărului de membri ai sindicatelor. Odată cu încheierea perioadei de tranziție și a procesului de dezindustrializare, relațiile industriale au devenit mai orientate spre consens. Negocierea colectivă a fost permisă legal la toate nivelurile: național, sectorial și de companie. Sindicatele naționale și sectoriale au avut capacități de negociere mai puternice decât sindicatele de la nivel de întreprindere, care adesea nu dispuneau de know-how-ul și de resursele umane necesare. Aceste circumstanțe au condus la o situație în care contractele colective la nivel național și la nivel de filială au fost decisive pentru negocierea salariilor la nivel de întreprindere.

În 2011, legislația privind dialogul social a fost modificată, rezultând o nouă lege (Legea nr. 62/2011) care a abolit negocierea colectivă națională și a făcut aproape imposibilă negocierea sectorială. Abolirea negocierilor colective la nivel național în 2011 a însemnat că aproximativ 1,2 milioane de angajați – care lucrează în 450.000 de companii cu mai puțin de 21 de angajați – nu au fost acoperiți, deoarece pentru aceste companii negocierile colective nu erau obligatorii prin lege. Negocierea colectivă la nivel de întreprindere a devenit mai importantă în acest context, dar sindicatele la nivel de întreprindere au avut în continuare dificultăți din cauza lipsei de expertiză adecvată și a criteriilor stricte de reprezentativitate impuse de lege. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în 2021 au fost încheiate 4.397 de contracte colective, iar 5.344 au fost încheiate în perioada ianuarie-octombrie 2022. Se preconizează că noua lege a dialogului social, adoptată în decembrie 2022, va crește acoperirea negocierilor colective atât la nivel de companie, cât și la nivel sectorial.