Profilul de țară al vieții profesionale pentru Irlanda
Acest profil descrie caracteristicile cheie ale vieții profesionale în Irlanda. Scopul său este de a furniza informații de bază relevante privind structurile, instituțiile, actorii și reglementările relevante privind viața profesională.
Aceasta include indicatori, date și sisteme de reglementare privind următoarele aspecte: actori și instituții, relații de muncă colective și individuale, sănătate și bunăstare, remunerare, timp de lucru, competențe și formare, egalitate și nediscriminare la locul de muncă. Profilurile sunt actualizate sistematic la fiecare doi ani.
"Relațiile individuale de muncă" se referă la relația dintre lucrător individual și angajatorul său. Această relație este modelată de reglementările legale și de rezultatele negocierilor partenerilor sociali cu privire la termeni și condiții. Această secțiune analizează începutul și încetarea raportului de muncă și drepturile și obligațiile în Irlanda.
Cerințe privind un contract de muncă
Legea privind termenii de angajare (informații) din 1994-2012 impune angajatorilor să furnizeze termeni și condiții scrise pentru un angajat în termen de două luni de la începerea raportului de muncă. Nu există nicio obligație legală de a furniza un contract de muncă scris.
Legea privind ocuparea forței de muncă (dispoziții diverse) din 2018 prevede că condițiile de angajare de bază trebuie furnizate angajaților în termen de cinci zile de la începerea muncii, inclusiv numele și adresa angajatorului, salariul și orele de lucru. În cazul în care un angajator nu specifică unui angajat, în scris, aceste condiții de bază de angajare în termen de o lună de la data începerii angajării, un angajator ar putea fi pasibil de o amendă de până la 5.000 EUR sau de până la 12 luni de închisoare.
Proceduri de concediere și reziliere
Legea privind preavizul minim și termenii de angajare, 1973, prevede o perioadă minimă de preaviz de încetare a contractului de muncă pentru angajați, în funcție de vechimea lor în serviciu.
Legile privind indemnizația de concediere din 1967-2012 prevăd obligații legale în ceea ce privește scenariile de concediere, cum ar fi o indemnizație minimă de concediere de două săptămâni de salariu pe an de serviciu, plus o săptămână de salariu. Concedierea legală se aplică angajaților cu doi ani de serviciu în cadrul angajatorului care au peste 16 ani.
Legea privind protecția muncii din 1977-2007 obligă angajatorii să intre într-o perioadă de consultare de 30 de zile în ceea ce privește concedierile.
Legea din 2006 privind angajații (furnizarea de informații și consultări) impune angajatorilor să se consulte cu angajații cu privire la schimbările substanțiale ale locului de muncă (în companiile cu 50 de angajați sau mai mult).
Legea privind concedierile abuzive din 1977 este legislația de bază care protejează angajații împotriva concedierilor abuzive.
Concediu parental, de maternitate și de paternitate
Legea privind concediul parental din 1998-2019 prevede o perioadă de concediu parental neplătit pentru părinți; acestea includ un drept limitat la concediu plătit în circumstanțe de boală familială gravă (forță majoră).
Legea privind concediul și beneficiile părinților din 2019 prevede șapte săptămâni de concediu plătit pentru părinți în termen de doi ani de la nașterea sau adoptarea copilului. Valorile concediilor și prestațiilor vor fi majorate la nouă săptămâni până în 2024, în conformitate cu cerințele Directivei privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată.
Concediul de maternitate include 26 de săptămâni de concediu plătit, cu alte 16 săptămâni de concediu fără plată (adică o mamă poate lua cel puțin 10 luni de concediu după nașterea copilului). Concediul de paternitate include două săptămâni de concediu plătit pentru tați. Concediul pentru părinți include șapte săptămâni de concediu plătit netransferabil care poate fi luat de mame și tați în termen de doi ani de la nașterea/adopția copilului. Concediul părinților va fi prelungit la nouă săptămâni în 2024. Concediul pentru creșterea copilului este un concediu fără plată care poate fi luat în primii 12 ani de viață ai copilului.
Acorduri legale privind concediul
| Maternity leave | |
| Maximum duration | Total of 42 weeks. Two weeks of leave have to be taken before the end of the week of the baby’s expected birth and four of the weeks have to be taken after the birth. |
| Reimbursement | 26 weeks’ paid leave, plus a further 16 weeks’ unpaid (if certain social insurance contribution conditions are met). |
| Who pays? | Maternity benefit is paid by the state if the worker has made sufficient social insurance contributions. Employers are not obliged to pay employees who are on maternity leave but some may do so. |
| Legal basis | 1994–2004 Maternity Protection Acts. |
| Parental leave | |
| Maximum duration | 26 weeks’ unpaid leave. Both parents have an equal and separate entitlement to 26 weeks’ unpaid parental leave per child (for a child up to the age of 12). |
| Reimbursement | Unpaid. |
| Who pays? | Unpaid. |
| Legal basis | 1998–2006 Parental Leave Acts. |
| Paternity leave | |
| Maximum duration | 7 weeks. |
| Reimbursement | A worker may qualify for paternity benefit from the Department of Social Protection if they have made sufficient pay-related social insurance contributions. |
| Who pays? | The state pays paternity benefit if the worker has made sufficient social insurance contributions. Employers are not obliged to pay employees who are on paternity leave but some may do so. |
| Legal basis | Paternity Leave and Benefit Act 2019 (as amended). |
Concediu
Concediul medical și plata legale au fost adoptate în 2022 și introduse la 1 ianuarie 2023. Durata și nivelul indemnizației medicale sunt determinate de reglementări. În 2023, a fost stabilit la 3 zile pe an, la 70% din salariul normal (cu un plafon de 110 EUR pe zi). În 2024, a crescut la 5 zile pe an. În 2025, va fi de 7 zile pe an, iar în 2026 va crește la 10 zile pe an.
Angajații din sectorul public au acces la schema de indemnizație medicală a statului, prezentată în Regulamentul privind managementul serviciului public (concediu medical) din 2014. Aceste reglementări prevăd concediu medical cu plată integrală timp de trei luni, urmat de concediu cu jumătate de salariu pentru încă trei luni pe o perioadă de patru ani. În cadrul reglementărilor, există prevederi pentru un protocol de boli critice pentru a permite celor care suferă de boli / vătămări grave (conform anumitor criterii) să primească șase luni de salariu integral și șase luni de jumătate de salariu.
Vârsta de pensionare
Nu există o vârstă generală de pensionare automată în Irlanda. Vârsta de pensionare de stat este acum plătită la 66 de ani, iar aceasta a fost planificată să crească la 67 de ani în 2021 și la 68 de ani în 2028 atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Creșterea la 67 de ani a fost suspendată, totuși, pe fondul unei reacții politice puternice. O nouă comisie de pensii a examinat o varietate de probleme legate de pensiile de stat și a recomandat o cale de creștere a vârstei de pensionare de stat în timp. Această cale nu a fost încă adoptată de guvern. Unele ocupații au stabilit vârstele de pensionare, cum ar fi Garda Síochána (60 de ani) și pompierii. Vârsta minimă legală de pensionare în sectorul public (pentru cei care s-au alăturat din 2004) este de 65 de ani (cu excepția Garda Síochána și a pompierilor). Judecătorii trebuie să se pensioneze la 70 sau 72 de ani, în funcție de cât timp au servit.
Legea privind pensia serviciului public (vârsta de pensionare) din 2018 a fost adoptată în decembrie 2018. Legea prevede o creștere a vârstei de pensionare obligatorie pentru majoritatea funcționarilor publici recrutați înainte de 1 aprilie 2004, de la 65 la 70 de ani. Conform legii, orice funcționar public care nu a împlinit vârsta de pensionare obligatorie înainte de 26 decembrie 2018 are o nouă vârstă de pensionare obligatorie de 70 de ani.
Majoritatea funcționarilor publici recrutați înainte de 1 aprilie 2004 aveau anterior o vârstă de pensionare obligatorie de 65 de ani. Funcționarii publici care au fost recrutați între 1 aprilie 2004 și 31 decembrie 2012 ("noii veniți") nu au vârsta de pensionare obligatorie și nu sunt afectați de această legislație. Funcționarii publici care au fost recrutați la 1 ianuarie 2013 sau după această dată sunt membri ai sistemului unic de pensii și aveau deja o vârstă de pensionare obligatorie de 70 de ani. Odată cu adoptarea Legii privind pensia serviciului public (vârsta de pensionare) din 2018, niciun funcționar public, altul decât un membru al grupului de acumulare rapidă în uniformă, nu are o vârstă de pensionare obligatorie mai mică de 70 de ani.
Următoarele grupuri nu sunt acoperite:
Există anumite grupuri de angajați din sectorul serviciilor publice care, din motive operaționale, sunt obligați să se pensioneze anticipat. Acest grup cuprinde membri ai Garda Síochána, membri ai Forței Permanente de Apărare, pompieri și ofițeri de închisoare.
Grupuri care, prin convenție, nu au vârsta obligatorie de pensionare: președintele Irlandei, membrii Camerelor Oireachtas sau ai Parlamentului European, titularii unor funcții calificate, astfel cum sunt definite în Legea din 2004 privind pensiile pentru serviciul public (dispoziții diverse) (de exemplu, membri ai guvernului, miniștri de stat, Ceann Comhairle, procurorul general).
Membrii sistemului judiciar și alte persoane a căror vârstă obligatorie de pensionare este responsabilitatea ministrului justiției și egalității în conformitate cu legislația instanțelor și a funcționarilor judiciari: Acestea includ judecătorii, șeful Înaltei Curți și grefierii județeni.
Funcționari publici care s-au pensionat și au fost reangajați pe bază de contract: Termenii lor contractuali pe durată determinată continuă să se aplice.
