Actorii și instituțiile din Țările de Jos

Până în 1980, guvernul a jucat un rol major în sistemul olandez de relații industriale, în special în ceea ce privește stabilirea salariilor. Imaginea s-a schimbat de atunci, iar în 2018 partenerii sociali au indicat că ministrul afacerilor sociale și ocupării forței de muncă depune eforturi speciale pentru a-i include.

Guvernul Țărilor de Jos are un sistem relativ bine dezvoltat de consultare a partenerilor sociali. Cabinetele succesive au stabilit frecvent pacte sociale, de obicei prin intermediul STVDA bipartit.

În plus, Țările de Jos au o abordare foarte dezvoltată a dialogului social sectorial. Ca o chestiune de cultură națională, sindicatele sectoriale și organizațiile patronale se reunesc pentru a stabili contracte colective de muncă care să reglementeze și să stabilească norme privind viața profesională pentru sectoarele în cauză. Aceste acorduri se bazează pe legislația națională privind condițiile de muncă, dar iau în considerare și realitățile economice ale anumitor sectoare atunci când iau în considerare aspecte de politică socială sectorială.

Principalii actori sunt Ministerul Afacerilor Sociale și Ocupării Forței de Muncă, Autoritatea Olandeză a Muncii (Nederlandse Arbeidsinspectie) (fostul Inspectorat SZW), care este, de asemenea, responsabil de monitorizarea sănătății și siguranței, SER și agenția de securitate socială (Agenția de asigurări a angajaților (Uitvoeringsinstituut Werknemersverzekeringen, UWV)), care este responsabilă de prestații și de reintegrarea șomerilor și a lucrătorilor cu handicap. În plus, Ministerul Afacerilor Economice și Politicii Climatice (Ministerie van Economische Zaken en Klimaat) este un actor-cheie în politica vieții profesionale, deoarece este implicat în elaborarea politicilor pentru sectoare specifice. Realitățile sectoriale trebuie, de asemenea, să fie incluse în procesul de elaborare a politicilor și, prin urmare, Ministerul Afacerilor Sociale și Ocupării Forței de Muncă participă, de asemenea, la reuniuni tripartite periodice cu partenerii sociali.

Ministerul Afacerilor Sociale și Ocupării Forței de Muncă este responsabil pentru cea mai mare parte a legislației legate de muncă, monitorizarea contractelor colective, dialogul social și activitățile de inspecție a muncii, inclusiv inspecția condițiilor de muncă.

Inspecția efectivă este efectuată de Autoritatea Olandeză a Muncii, care acoperă nu numai condițiile de muncă, ci și frauda socială, salariile minime și munca ilegală.

Nu există o instanță de muncă specifică, iar conflictele sunt soluționate prin sistemul judiciar general. Nu există o comisie de mediere specifică pentru problemele legate de muncă, cu o singură excepție: "comitetele întreprinderii" (bedrijfscommissies) pot media în conflictele dintre angajatori și comitetele de întreprindere, pe bază de voluntariat.

Din 1945, reprezentarea partenerilor sociali la nivel național a fost foarte stabilă, trei federații sindicale și trei patronale fiind membre ale SER tripartit și al STVDA bipartit. Temeiul juridic al reprezentării lor (reprezentativitatea mai generală) se limitează la un decret din 1980 privind aderarea la SER. Acest decret stabilește doar norme foarte largi privind reprezentativitatea. Există puține conflicte juridice pe tema reprezentativității. Cu toate acestea, scăderea densității sindicale a dus la dezbateri privind rolul sindicatelor în sistemul de negociere colectivă (inclusiv problema prelungirii contractelor colective) și reprezentativitatea și statutul SER (și, într-o măsură mai mică, STVDA). Acest lucru subminează legitimitatea și reprezentativitatea contractelor colective de muncă încheiate. De asemenea, a declanșat o tendință mică, dar în creștere, a sindicatelor mici care apar pentru a reprezenta lucrătorii mai tineri, profesioniștii și lucrătorii independenți, cu jumătate de normă și independenți.

Despre reprezentarea sindicatelor

În Țările de Jos, nu există restricții privind apartenența la sindicat în legislație. Densitatea sindicatelor este în scădere treptată și a fost puțin sub 13% în 2021, în scădere de la aproximativ 40% în urmă cu 30 de ani. Scăderea din 2011 până în 2021 a fost constantă, dar lentă.

Peisajul a fost mai mult sau mai puțin stabil în ultimele decenii, în afară de înființarea în 2017 a unui nou sindicat în sectorul învățământului primar, PO în Actie. Acest sindicat a început ca un grup de Facebook și într-un interval scurt de timp a fost susținut de 45.000 de profesori. Au existat și alte cazuri de noi sindicate care s-au înființat pentru a acoperi lucrătorii care nu sunt considerați în mod tradițional capabili să facă parte dintr-un sindicat. Sindicatul Alternativ (Alternative voor Vakbond, AVV), de exemplu, nu este văzut ca un sindicat tradițional, deoarece reprezintă și antreprenorii.

O caracteristică importantă a sistemului de negociere colectivă olandez este faptul că acoperirea negocierilor colective este mult mai mare (aproximativ 73%) decât densitatea sindicală (sub 15%). Motivul principal nu este atât extinderea contractelor colective (aceasta adaugă doar șapte puncte procentuale la acoperirea negocierilor colective), ci datoria angajatorilor care sunt părți la un contract colectiv de a trata angajații organizați și neorganizați în mod egal. Acest lucru creează binecunoscuta problemă a "free-rider-ului" pentru sindicate: angajații neorganizați culeg aceleași beneficii ale activităților sindicale ca și angajații organizați.

O problemă pentru sindicate este creșterea vârstei medii a membrilor lor. Vârsta medie crește treptat, iar pe termen lung acest lucru va duce la o densitate mai scăzută (adică pe măsură ce cei mai în vârstă angajați se pensionează). În plus, creșterea forței de muncă flexibile – de obicei un grup cu o rată scăzută de aderare la sindicate – reprezintă o amenințare la adresa legitimității și reprezentativității contractelor colective de muncă încheiate.

Noile sindicate, cum ar fi PO în Actie și AVV, arată că numărul de membri ai sindicatelor poate fi stimulat prin implementarea unei abordări mai deschise și mai incluzive a membrilor și prin comunicarea directă cu membrii pentru a le determina nevoile, inclusiv prin utilizarea rețelelor sociale.

Numărul de membri ai sindicatelor și densitatea sindicală, 2011-2021

Note: * Proporția angajaților care sunt membri ai unui sindicat. ** Date preliminare. *** Datele anterioare erau incorecte conform sursei noastre. Acest rând furnizează datele corecte. Apartenența la sindicat a angajaților a fost calculată pentru numărul total de membri ai sindicatului și ajustată, dacă este necesar, pentru membrii de sindicat din afara forței de muncă active, dependente și angajate (și anume, pensionari, lucrători independenți, studenți, șomeri). n.a., nu este disponibil.

Surse: CBS StatLine, 2021; CBS StatLine, 2022a; OCDE și AIAS, 2021.

Principalele confederații și federații sindicale

Există trei sindicate transsectoriale principale care negociază și se consultă cu privire la politicile legate de ocuparea forței de muncă și piața muncii. Acestea sunt Confederația Sindicatelor din Țările de Jos (Federatie Nederlandse Vakbeweging, FNV), Federația Națională a Sindicatelor Creștine (Christelijk Nationaal Vakverbond, CNV) și Federația Sindicatelor pentru Profesioniști (Vakcentrale voor professionals, VCP). Acestea sunt cele mai mari sindicate din Olanda și negociază cu guvernul prin SER și STVDA. Principala evoluție din ultimii ani a fost procesul de restructurare internă a celei mai mari federații, FNV. Structura actuală este o federație, împărțită în 28 de filiale. CNV este, de asemenea, alcătuită dintr-o serie de ramuri sectoriale. În plus, unele sindicate (Asociația Olandeză a Persoanelor Vârstnice (Algemene Nederlandse Bond voor Ouderen_._ ANBO), Uniunea Generală Independentă (De Unie) și Federația Sindicatelor Independente (Unie van Onafhankelijke Vakorganisaties, UOV)) s-au alăturat VCP.

Nu au existat schimbări majore în principalele sindicate din Olanda. Există, totuși, o tendință de dezbinare, așa cum este cazul în alte țări europene. Acest lucru pare să fi dat naștere unei tendințe mici, dar vizibile, în care apar noi sindicate care atrag membri mai tineri și mai diverși, cum ar fi AVV și De Unie, ai căror membri includ antreprenori, lucrători flexibili și lucrători cu fracțiune de normă.

Principalele confederații și federații sindicale

Notă: * Date preliminare.

Sursa: CBS StatLine, 2021.

Despre reprezentarea angajatorului

Fiecare angajator sau organizație filială poate deveni membru al unei organizații patronale. Nu există drepturi sau obligații specifice care decurg din legislație. Desigur, pot exista unele drepturi și obligații care decurg din statutul organizației patronale, care stabilește drepturile și obligațiile membrilor.

Nu au existat evoluții importante din partea angajatorilor în ultimii ani.

Spre deosebire de sindicate, Statistics Netherlands nu publică cifre privind densitatea organizațiilor patronale. Cu toate acestea, se estimează că este de 80-90%, neschimbându-se semnificativ din 2012. În plus, nu pare să fi existat nicio analiză de sine stătătoare a apartenenței la organizațiile patronale în ultimii ani.

Numărul de membri și densitatea organizațiilor patronale, 2012-2020 (%)

Note: * Procentul de angajați care lucrează într-o unitate care este membră a oricărei organizații patronale care este implicată în negocieri colective. n.a., nu este disponibil.

Principalele organizații patronale

Principalele organizații patronale sunt Confederația Industriei și Angajatorilor din Țările de Jos (Vereniging Nederlandse Ondernemers-Nederlands Christelijk Werkgeversverbond, VNO-NCW), Asociația Regală MKB-Nederland (Koninklijke Vereniging MKB-Nederland, MKB-Nederland) (reprezentând întreprinderile mici și mijlocii) și Asociația Agricolă și Horticolă din Țările de Jos (Land en Tuinbouworganisatie Nederland, LTO Nederland) (reprezentând angajatorii din sectorul agricol). Aceste trei federații sunt, de asemenea, cele reprezentate în SER tripartit și STVDA bipartit. VNO-NCW și MKB-Nederland colaborează și lucrează adesea împreună ca o singură organizație.

Principalele organizații și confederații patronale

Surse: VNO-NCW, 2021; MKB-Nederland, 2021; LTO Nederland, 2021,

Cel mai important organism tripartit este SER, format din o treime reprezentanți ai angajaților (din cele trei confederații principale sindicale), o treime reprezentanți ai angajatorilor (din cele trei confederații patronale principale) și o treime membri independenți, numiți de guvern. SER este principalul organism consultativ al guvernului pentru toate problemele socioeconomice majore. Consultările iau forma unor cereri de consiliere din partea guvernului. Consultările SER sunt unanime, reflectând consensul din partea partenerilor sociali. Mai multe rezultate ale consultărilor au stat la baza legislației muncii. Exemple importante sunt consultările privind flexicuritatea (1996) și timpul de lucru (2007). În 2017, negocierile dintre partenerii sociali de la diferite niveluri s-au blocat cu privire la trei aspecte: reducerea decalajului dintre drepturile lucrătorilor permanenți și flexibili (în special, drepturile de concediere), reformarea sistemului de pensii și modificarea sistemului de plată a salariilor angajaților în al doilea an de boală (colectiv sau individual, în funcție de angajator). De asemenea, trebuie menționată STVDA bipartită, care are un număr egal de membri din principalele federații ale partenerilor sociali. În mai multe rânduri, STVDA și guvernul au negociat "pacte sociale", care pot sta la baza legislației muncii. Cel mai recent exemplu este pactul social din 2013, care a dus la o nouă legislație privind concedierile și contractele flexibile, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2015. STVDA, împreună cu SER și membrii săi, au fost, de asemenea, implicați în dezvoltarea noului acord de pensii în 2019.

Principalele organisme tripartite și bipartite

Principala formă de reprezentare a angajaților în întreprinderile olandeze este comitetul de întreprindere (ondernemingsraad). Acesta este un organism, alcătuit exclusiv din reprezentanți ai lucrătorilor, care trebuie să fie înființat în întreprinderile cu mai mult de 50 de angajați și are drepturi extinse de informare și consultare și anumite competențe decizionale. În întreprinderile cu între 10 și 50 de angajați, angajatorul poate înființa în mod voluntar o delegație de personal (personeelsvertegenwoordiging) cu drepturi mai puțin extinse de informare și consultare și trebuie înființată la cererea majorității forței de muncă. Aceste organisme reprezintă lucrătorii dintr-o companie în ceea ce privește activitățile și politicile interne, specifice întreprinderii, luate în considerare de nivelurile de conducere din cadrul unei organizații.

În întreprinderile cu 10-50 de angajați, în absența oricărui organism, angajatorul trebuie să organizeze o ședință bianuală a angajaților, la care orice angajat își poate exprima opinia, unde angajatorul trebuie să prezinte conturile companiei, să furnizeze informații despre situația generală a întreprinderii și cu privire la politica de ocupare a forței de muncă și să consulte angajații cu privire la deciziile care pot duce la pierderea locurilor de muncă sau la o modificare majoră a muncii de cel puțin un sfert forței de muncă.

Prezența sindicatelor la locul de muncă este relativ rară și există în principal în sectoare care în mod tradițional au o sindicalizare puternică (cum ar fi sectorul metalurgic și sectorul portuar). Reprezentanții lucrătorilor dintr-o întreprindere nu se angajează de obicei în dialog social sau în negocieri colective de muncă, deși există, desigur, excepții în toate sectoarele.

Reglementarea, componența și competențele organismelor

Notă: n.a., nu este disponibil.

Sursa: Legea privind consiliile muncitorilor.