Actorii și instituțiile din Spania

Principalele organisme care se ocupă de dialogul social și de condițiile de muncă sunt Ministerul Muncii și Economiei Sociale și departamentele de ocupare a forței de muncă ale comunităților autonome. Ministerul joacă un rol important în promovarea dialogului social tripartit. Mai mult, aceste instituții sunt responsabile de înregistrarea contractelor colective și de furnizarea de informații statistice cu privire la aspectele legate de acoperirea negocierilor colective, salariile negociate, litigiile etc. Odată încheiată o convenție colectivă, părțile semnatare trebuie să transmită acordul autorității publice (Ministerul Muncii și Economiei Sociale dacă este un acord național și departamentele de ocupare a forței de muncă ale comunităților autonome dacă este unul regional) în termen de 15 zile. Înainte de înregistrarea acordului, autoritățile publice se asigură că conținutul acestuia este în conformitate cu legislația. În cazul în care contractul colectiv de muncă contravine legislației, autoritatea publică o poate contesta.

Principala instituție care asigură asigurarea respectării drepturilor angajaților este Inspectoratul de Muncă și Securitate Socială. Face acest lucru prin intermediul inspectoratelor de muncă. Inspectoratele de muncă sunt responsabile de monitorizarea condițiilor de muncă, a relațiilor dintre sindicate și securitatea socială (înregistrarea lucrătorilor la asigurările sociale, monitorizarea contribuțiilor plătite la asigurările sociale etc.).

Inspectoratele de muncă sunt, de asemenea, responsabile de monitorizarea punerii în aplicare a reglementărilor privind sănătatea și securitatea. Funcțiile lor includ, printre altele, validarea și promovarea implementării reglementărilor de sănătate și siguranță, evaluarea modului în care companiile aplică reglementările de sănătate și siguranță, redactarea de rapoarte privind accidentele de muncă și bolile profesionale, sugerarea de sancțiuni către Administrația Muncii în caz de neconformitate și ordonarea opririi muncii în circumstanțe periculoase.

În Spania, conceptul de reprezentativitate garantează erga omnes atât a sindicatelor, cât și a organizațiilor patronale. Astfel, aceasta înzestrează cele mai reprezentative sindicate și organizații patronale capacitatea de a negocia acorduri în numele tuturor lucrătorilor din sectorul sau întreprinderea în care se negociază acordul.

Principalul criteriu juridic pentru determinarea reprezentativității sindicatelor se bazează pe rezultatele alegerilor la locul de muncă ale delegaților lucrătorilor și ale membrilor comitetelor de întreprindere. În consecință, procesul electoral care vizează numirea reprezentanților angajaților pentru locul de muncă este utilizat pentru a măsura sprijinul sindicatelor. Criteriul de determinare a reprezentativității organizațiilor patronale se bazează pe calitatea de membru.

Prin conceptul de "organizații cele mai reprezentative", organizațiile patronale și sindicatele au dreptul de a încheia contracte colective cu mai mulți angajatori, de a avea reprezentare instituțională (cu alte cuvinte, de a face parte din organisme tripartite, de a fi consultate de guvern și de a încheia pacte sociale) și de a participa la sistemele extrajudiciare de soluționare a conflictelor de muncă. Mai mult, îndeplinirea criteriului reprezentativității legale este baza pentru obținerea accesului la fonduri publice.

Despre reprezentarea sindicatelor

În conformitate cu Legea organică a libertății sindicale (1985), toți lucrătorii pot adera la sindicate, cu excepția membrilor forțelor armate spaniole, a judecătorilor și a procurorilor.

Densitatea sindicatelor din Spania a rămas destul de stabilă de la începutul anilor 1980. Chiar dacă lipsa datelor fiabile face dificilă evaluarea, majoritatea estimărilor au identificat 15-20% ca rată de densitate în Spania de la începutul anilor 1980. Chiar dacă densitatea sindicală a fost supusă fluctuațiilor ciclice, aceasta nu prezintă o tendință clară de scădere, așa cum se întâmplă în alte state membre ale UE. Cu toate acestea, de la începutul crizei, densitatea sindicală a scăzut ușor, potrivit cifrelor furnizate de Sondajul privind condițiile de muncă și de viață realizat de Ministerul Muncii și Economiei Sociale (17,4% în 2008 față de 16,4% în 2010). Din păcate, sondajul nu a mai fost realizat din 2010. De la Marea Recesiune, densitatea sindicatelor în Spania a scăzut de la 17,8% în 2020 la 13,0% în 2018, potrivit cifrelor din baza de date OCDE/AIAS.

Principalul criteriu de determinare a reprezentativității sindicale este audiența electorală, care este determinată de numărul de delegați și reprezentanți ai comitetelor de întreprindere obținut prin alegeri. Acest lucru, împreună cu prelungirea automată a contractelor colective, explică ratele scăzute de densitate sindicală din Spania, deoarece lucrătorii au stimulente limitate pentru a se alătura sindicatelor.

Numărul de membri și densitatea sindicatelor, 2010-2019

Note: * Proporția salariaților care sunt membri ai unui sindicat. ** Apartenența la sindicat a salariaților derivă din numărul total de membri ai sindicatului și ajustată, dacă este necesar, pentru membrii de sindicat din afara forței de muncă active, dependente și angajate (și anume, pensionari, lucrători independenți, studenți, șomeri).

Sursa: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/Amsterdam Institute for Advanced Labour Studies Institutional Characteristics of Trade Unions, Wage Setting, State Intervention and Social Pacts 2021.

Principalele confederații și federații sindicale

Cele mai reprezentative confederații sindicale din Spania sunt Confederația Sindicală a Comisiilor Muncitorilor (Confederación Sindical de Comisiones Obreras, CCOO) și Uniunea Generală a Lucrătorilor (Unión General de Trabajadores, UGT), care împreună reprezintă 67,43% din reprezentanții comitetelor de întreprindere aleși în 2020.

Principalele confederații sindicale

Surse: * CCOO, 2015. ** ABC Economía, 2019. *** Activos, 2021. **** Portalul de transparență UGT (https://www.ugt.es/portal-de-transparencia/C%C3%B3mo%20Somos#1). ***** Portalul de transparență UGT (https://www.ugt.es/portal-de-transparencia/C%C3%B3mo%20somos).

Pe lângă cele mai reprezentative confederații la nivel național, există câteva confederații mai mici, inclusiv Unitatea Muncitorilor Sindicale și Confederația Generală a Muncitorilor. Cele mai reprezentative confederații la nivel regional sunt Confederația Intersectorială Galițiană și Solidaritatea Muncitorilor Basci. A treia cea mai importantă confederație din sectorul public este Sindicatul Central Independent și al Funcționarilor Publici.

Ultimul congres UGT a avut loc în mai 2021, iar Pepe Álvarez a fost reales în funcția de secretar general (a preluat funcția în 2016, după ce l-a înlocuit pe dl Cándido Méndez, care a fost secretar general timp de 22 de ani). Cel mai recent congres al CCOO a avut loc în octombrie 2021 și l-au numit secretar general pe domnul Unai Sordo (care este în funcție din 2017).

Începând cu anii 1990, cele mai importante sindicate la nivel național, UGT și CCOO, au menținut o relație de cooperare și unitate de acțiune. De asemenea, și-au menținut reprezentativitatea.

Cele mai importante modificări se referă la fuziunile federațiilor pe care ambele sindicate le-au realizat în 2014. CCOO a fuzionat Federația Activităților Textile, Chimice și Conexe cu Federația Industriei. De asemenea, a fuzionat Federația Comerțului, Hotelurilor și Restaurantelor, Turismului și Jocurilor de Noroc cu Federația Serviciilor Financiare pentru a forma noua Federație a Serviciilor. UGT a fuzionat Federația Transporturilor cu Federația Comerțului, Hotelurilor și Restaurantelor, Comerțului cu Catering, Turismului și Jocurilor de Noroc pentru a forma noua Federație a Serviciilor pentru Mobilitate și Consum.

Mai recent, în mai 2016, au fost create noi federații în cadrul UGT: Federația Angajaților Serviciilor Publice, formată din fosta federație a serviciilor publice (Federația Angajaților din Serviciile Publice) și Federația Educației (Federația Lucrătorilor din Educație); și Federația Industriei, Construcțiilor și Agriculturii, formată din uniunea Federației Metalurgiei și Construcțiilor și Federației Agriculturii.

Până în 2020, CCOO avea șapte federații sectoriale (pentru construcții, învățământ, industrie, pensionari, sănătate și servicii sociale, servicii de cetățenie, servicii), în timp ce UGT are șase (Federația Angajaților din Serviciile Publice; Federația Serviciilor pentru Mobilitate și Consum; Federația Industriei, Construcțiilor și Agriculturii; Uniunea Pensionarilor și Pensionarilor; Uniunea Micilor Fermieri; și Uniunea Profesioniștilor și Lucrătorilor Autonomi).

Pentru ambele sindicate, fuziunile au fost realizate pentru a combate scăderea resurselor financiare din cotizațiile de membru și finanțarea publică. Federațiile regionale au recurs la implementarea concedierilor colective pentru a-și adapta structurile organizaționale la resursele în scădere. Acest lucru contrastează cu creșterea Confederației Generale a Muncitorilor. Confederația este în prezent a treia cea mai reprezentativă organizație sindicală la nivel național în ceea ce privește numărul de membri, în special în regiunea Catalonia, unde baza de membri a sindicatului a crescut cu 40% între 2019 și 2022 (El Salto, 2022). Cu toate acestea, creșterea înregistrată de această organizație sindicală nu compensează reducerea generală a numărului de membri ai sindicatelor din ultimii ani.

Despre reprezentarea angajatorului

Organizațiile patronale nu au un text legal care să reglementeze drepturile și obligațiile lor, așa cum fac sindicatele cu Legea organică a libertății sindicale (1985).

Procedurile de verificare a reprezentativității organizațiilor patronale nu sunt clar stabilite. Există o lipsă de proceduri oficiale și instituționale pentru a verifica dacă organizațiile patronale care pretind a fi reprezentative îndeplinesc cerințele legale. În plus, nu există cifre oficiale privind afilierea la organizațiile patronale. Ca atare, singurele cifre disponibile sunt cele furnizate chiar de organizațiile patronale.

Absența cifrelor privind apartenența la organizațiile patronale nu înseamnă o lipsă de legitimitate sau de recunoaștere socială a celor mai reprezentative asociații la nivel național. Cele mai reprezentative organizații patronale – Confederația Spaniolă a Organizațiilor Patronale (CEOE) și Confederația Spaniolă a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (Cepyme) – sunt recunoscute de angajatori, sindicate și guvern. Mai mult, nu există potențiali concurenți care să le poată contesta statutul.

În noiembrie 2018, dl Antonio Garamendi a fost ales noul președinte al CEOE. Dl Garamendi a fost singurul candidat la alegeri și a fost ales prin aclamație. El l-a înlocuit pe Juan Rosell, care era președinte din decembrie 2010. Până la alegeri, dl Garamendi a fost președinte al Cepyme.

Numărul de membri și densitatea organizațiilor patronale, 2012-2020

Note: * Procentul de angajați care lucrează într-o unitate care este membră a oricărei organizații patronale care este implicată în negocieri colective. n.a., nu este disponibil.

Sursa: ** Ministerul Muncii și Economiei Sociale, Sondajul anual al muncii 2021.

Principalele organizații patronale

CEOE și Cepyme sunt cele mai reprezentative organizații patronale. Nu există cifre oficiale privind afilierea la organizațiile patronale, dar CEOE afirmă că reprezintă 2 milioane de companii și 12 milioane de angajați prin cele 225 de federații ale sale. Cepyme susține că reprezintă aproape toate întreprinderile mici și mijlocii (99%) din Spania printr-o rețea de 57 de asociații teritoriale (provinciale), 49 de asociații sectoriale naționale și 3.000 de organizații locale, deși nu oferă cifre pentru companii și angajați.

Principalele confederații ale organizațiilor patronale

Surse: * Site-ul CEOE (https://www.ceoe.es/es/asociados/miembros-actuales) ** Site-ul Cepyme (https://cepyme.es/quienes-somos/).

Organisme tripartite și bipartite și concertare

Principalul organism tripartit este Consiliul Economic și Social Spaniol (Consejo Económico y Social de España). Este un organism consultativ creat în 1991 care prezintă rapoarte guvernului înainte de adoptarea legilor și a decretelor regale. Mai mult, investighează diferite subiecte din proprie inițiativă. În majoritatea regiunilor, există un consiliu economic și social tripartit cu funcții similare și o componență similară cu cea națională. Cu toate acestea, în unele regiuni, aceste organisme și-au încetat activitățile din cauza lipsei de finanțare în timpul Marii Recesiuni.

Observatoarele industriale sunt organisme tripartite importante care funcționează la nivel sectorial. Există 10 observatoare în diferite sectoare industriale și în sectorul construcțiilor. Aceste organisme tripartite au fost create în 2005 pentru a îmbunătăți și extinde informațiile analitice disponibile despre sectoare. Scopul observatoarelor este de a încuraja dezbaterea și de a identifica punctele forte și punctele slabe pentru a promova politici industriale eficiente. Cu toate acestea, activitatea lor a scăzut dramatic de la debutul crizei, iar în prezent au fost practic desființate. Un alt organism tripartit este Comisia Națională Consultativă pentru Contracte Colective (Comisión Consultiva Nacional de Convenios Colectivos), creată prin Decretul Regal 1362/2012. Este un organism consultativ responsabil de sarcini precum propunerea și stabilirea domeniului de aplicare funcțional al contractelor colective. De asemenea, este implicat în monitorizarea contractelor colective, inclusiv a informațiilor, analizei, documentării și diseminarii acestora.

Cel mai important organism bipartit este Serviciul Interconfederal de Mediere și Arbitraj. Acesta este finanțat în întregime de stat și gestionat autonom de partenerii sociali. Gestionează conflictele industriale prin oferirea de mecanisme de soluționare a conflictelor industriale.

În ciuda existenței organismelor tripartite și bipartite, pactele sociale și acordurile intersectoriale de vârf nu sunt negociate de niciunul dintre organismele instituționale existente.

În ceea ce privește acordurile bipartite, de la mijlocul anilor 1990 au fost semnate acorduri intersectoriale de negociere colectivă între cele mai reprezentative sindicate și organizații patronale. Aceste acorduri au fost semnate, cu doar scurte întreruperi în 2012, în 2015 și mai recent în 2018. Deși acestea nu sunt acorduri obligatorii și oferă doar linii directoare cu privire la diverse aspecte, cum ar fi creșterile salariale, ele oferă un anumit grad de coordonare și un cadru general pentru negocierile colective.

Odată cu apariția crizei datoriilor suverane și implementarea politicilor de austeritate, dialogul social tripartit a fost întrerupt. Abia din 2014, la începutul redresării economice, au fost semnate câteva pacte tripartite pe teme specifice. Dialogul social tripartit părea să prindă avânt în 2018, când au fost semnate acorduri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și munca decentă.

Principalele organisme tripartite și bipartite

Sursa: Pe baza elaborării autorilor.

Principalele organisme de reprezentare la locul de muncă în sectorul privat sunt delegații lucrătorilor și comitetele de întreprindere. În sectorul public, reprezentarea la locul de muncă este asigurată prin intermediul Juntas de Personal .

Delegații lucrătorilor sunt responsabili de reprezentarea lucrătorilor în unitățile și locurile de muncă cu între 11 și 49 de angajați. De asemenea, poate exista un delegat al lucrătorilor în întreprinderile cu 6-10 angajați, cu condiția ca decizia de a constitui unul să fie luată de majoritatea angajaților. Întreprinderile cu până la 30 de angajați pot avea un delegat al lucrătorilor, iar trei delegați ai lucrătorilor sunt permisi în întreprinderile cu între 31 și 49 de angajați.

Consiliile de întreprindere sunt organisme reprezentative ale angajaților la locurile de muncă cu 50 sau mai mulți lucrători. În cazul întreprinderilor cu două sau mai multe unități în aceeași provincie sau în municipalitățile învecinate cu mai puțin de 50 de angajați pe fiecare loc de muncă, dar cu 50 sau mai mulți angajați în ansamblu, se poate înființa un comitet mixt al lucrătorilor (în conformitate cu articolul 64 din textul revizuit al Statutului lucrătorilor, publicat în Monitorul OficialStatului, Nr. 75/1995, la 29 martie 1995).

În plus, orice lucrător afiliat la un sindicat poate constitui o secțiune sindicală în cadrul întreprinderii sale.

Alegerile pentru delegații lucrătorilor și membrii comitetelor de întreprindere pot fi convocate de cele mai reprezentative organizații sindicale (cele care au cel puțin 10% din reprezentanții companiei sau angajații la locul de muncă prin acord majoritar). Cei care convoacă alegerile trebuie să informeze compania și autoritățile publice de muncă cu privire la intențiile lor cu cel puțin o lună înainte. În plus, alegerile pot fi convocate la un nivel mai general în unul sau mai multe domenii funcționale sau teritoriale, sub rezerva acordului celor mai reprezentative sindicate.

În conformitate cu legislația spaniolă, aceste organisme pot exercita, de asemenea, drepturi de informare și consultare și pot încheia contracte colective la nivel de întreprindere. În acest sens, este demn de remarcat faptul că un regulament recent (Decretul regal 7/2011) a acordat prioritate secțiunilor sindicale față de comitetele de întreprindere în încheierea contractelor colective la nivel de întreprindere atunci când lucrătorii afiliați sindicatelor au majoritatea locurilor în comitetul lucrătorilor.

Potrivit European Company Survey, procentul unităților care au o formă de reprezentare a angajaților a scăzut de la 57% în 2013 la 38% în 2019.

Reglementarea, componența și competența organismelor reprezentative

Notă: * Conform legii, cele mai reprezentative sindicate sunt cele care constituie 10% din delegații muncitorilor și membrii comitetelor muncitorilor la nivel de stat și 15% în cadrul comunităților autonome. În mod similar, sindicatele care au un număr de membri care cuprinde 10 % sau mai mult din delegații lucrătorilor și membri ai comitetelor lucrătorilor dintr-o anumită sferă teritorială și funcțională sunt considerate reprezentative în această sferă.

Sursa: Legea privind libertatea sindicală 11/1985.