Profilul de țară al vieții profesionale pentru Spania
Acest profil descrie caracteristicile cheie ale vieții profesionale în Spania. Scopul său este de a furniza informații de bază relevante privind structurile, instituțiile, actorii și reglementările relevante privind viața profesională.
Aceasta include indicatori, date și sisteme de reglementare privind următoarele aspecte: actori și instituții, relații de muncă colective și individuale, sănătate și bunăstare, remunerare, timp de lucru, competențe și formare, egalitate și nediscriminare la locul de muncă. Profilurile sunt actualizate sistematic la fiecare doi ani.
Șomajul masculin a scăzut cu 13,3 puncte procentuale din 2012 până în 2022. Șomajul în rândul tinerilor a rămas ridicat, la 29,8%, în 2022, comparativ cu media UE de 14,5% pentru același an. Rata totală de ocupare a forței de muncă în 2022 a fost de 74 %, aproape de nivelul UE27 (74,5 %). Cifrele privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor au scăzut între 2012 și 2022 (cu 6,3 puncte procentuale) și s-au situat la 32,7 % în 2022, comparativ cu media UE de 40,7 % în același an. Pandemia a influențat cel mai mult șomajul în rândul tinerilor. În 2021 a crescut cu 5,8 puncte procentuale față de anul precedent. În urma impactului inițial al pandemiei, în 2021 produsul intern brut spaniol a crescut cu 5%, cea mai mare creștere din 2000, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania. Creșterea activității economice a fost determinată de redresarea sectorului serviciilor, care a impulsionat ratele de ocupare a forței de muncă la nivelurile pre-pandemice. Cu toate acestea, cei mai recenti indicatori economici și de ocupare a forței de muncă dau semne de încetinire, în special în sectoarele prelucrător și agricol. Cea mai notabilă evoluție a pieței muncii în 2022 a fost scăderea bruscă a ocupării temporare de 27,7% în ultimul trimestru al anului comparativ cu aceeași perioadă din 2021, precum și creșterea salariaților cu contract pe durată nedeterminată de aproape 13%. Această tendință se explică prin intrarea în vigoare a reformei pieței forței de muncă din 2021, care a limitat în mod clar utilizarea contractelor pe durată determinată la circumstanțe specifice și a înăsprit sancțiunile pentru utilizarea frauduloasă a contractelor temporare.
Principalul cod al muncii pentru angajații privați este Statutul Lucrătorilor (Legea 8/1980). Statutul reglementează, de asemenea, problemele de negociere colectivă (mecanisme care reglementează coordonarea între diferitele niveluri de stabilire a salariilor colective, clauze și condiții de renunțare etc.). A fost modificat prin diferite decrete și legi regale. Ultima lege care a modificat elemente importante ale statutului a fost Legea 3/2012 din 6 iulie.
Principalul cod al muncii pentru angajații publici este Statutul de bază al funcționarilor publici (Legea 7/2007).
Reglementarea și reprezentativitatea sindicatelor este reglementată prin Legea organică a libertății sindicale (Legea 11/1985).
Principala modificare a cadrului legal al raporturilor de muncă în 2022 a fost implementarea Legii 32/2021 din 28 decembrie privind măsuri urgente pentru reforma muncii, garantarea stabilității în ocuparea forței de muncă și transformarea pieței muncii. Noul regulament a fost convenit de partenerii sociali înainte de a fi consacrat în legislație. Reforma a indus modificări legislative semnificative în trei dimensiuni diferite. În primul rând, legea a restricționat angajarea temporară la circumstanțele în care lucrătorii suplimentari sunt necesari pentru producție sau în care lucrătorii trebuie înlocuiți. În al doilea rând, legea a reintrodus principiul ultra-activității în contractele colective de muncă, împreună cu prevalența negocierilor colective sectoriale pe probleme de salarizare în detrimentul acordurilor la nivel de companie. Aceste măsuri implică revenirea la cele mai controversate modificări adoptate în reforma pieței muncii din 2012. În al treilea rând, legea a introdus un nou mecanism care permite flexibilitatea internă a companiilor prin scheme de șomaj tehnic în timpul crizelor sau restructurării.
Relațiile industriale din Spania în anii 1980 au fost afectate de tranziția politică de la o dictatură la o democrație, precum și de un proces de modernizare industrială și economică pus în aplicare pentru a pregăti țara pentru integrarea sa în Comunitatea Europeană. În primii ani ai perioadei de tranziție (1978-1982), sindicatele au acceptat moderarea salarială în schimbul recunoașterii instituționale și a dezvoltării în continuare a drepturilor sociale și de muncă. În plus, acestea au favorizat o anumită coordonare și centralizare a negocierilor colective. Structura de negociere colectivă consolidată în acei ani este prezentă și astăzi și se caracterizează prin negocieri pe mai multe niveluri, negocierile având loc la nivel sectorial, provincial și de întreprindere.
Din 1986 până în 1997, o perioadă de criză în "concertarea socială" a slăbit negocierea colectivă. Cele mai importante probleme în acest moment au fost lipsa de coordonare și reînnoirea slabă a rundelor de negocieri colective.
După 1997, dialogul social a fost revitalizat într-o perioadă de creștere economică și de ocupare a forței de muncă. Astfel, din 1997 până în 2008 s-au ajuns la diferite acorduri tripartite. În plus, partenerii sociali au început să încheie acorduri intersectoriale anuale bipartite de vârf privind negocierile colective. Aceste acorduri joacă un rol important în coordonarea negocierilor colective în Spania. Criza economică care a început în 2008 a afectat puternic contextul relațiilor de muncă. Sistemul spaniol a rezistat relativ bine impactului crizei economice în primii ani, dar situația s-a schimbat dramatic după 2011, când două reforme importante privind regulile de negociere colectivă au fost adoptate de guvern. Ambele reforme par să accepte un diagnostic comun formulat de diferite instituții europene și spaniole, care au acuzat negocierile colective spaniole că sunt prea rigide, împiedicând astfel companiile să modifice aranjamentele de lucru pentru a se adapta la șocuri. Ultima reformă, aprobată în 2012, a afectat unele dintre cele mai importante dimensiuni ale sistemului spaniol de negociere colectivă (ultra-activitate, predominanța acordurilor la nivel de companie etc.). Mai multe studii au arătat modul în care reformele pieței forței de muncă au contribuit la procesul de devalorizare internă și de scădere a salariilor reale, care nu au revenit încă la nivelurile de dinainte de criză. În timpul crizei și al implementării politicilor de austeritate, dialogul social s-a întrerupt. A început să-și revină abia în 2016. Rolul dialogului social a fost revitalizat, în special începând cu 2018, odată cu semnarea unor acorduri tripartite și a unor pacte bipartite menite să inverseze unele dintre efectele negative ale crizei economice, și a luat amploare în 2019.
Intensitatea impactului pandemiei de COVID-19 asupra economiei și pieței forței de muncă a Spaniei a obligat guvernul și partenerii sociali să colaboreze îndeaproape pentru a atenua efectele în primul an. Prin urmare, dialogul social a jucat un rol central în stabilirea instrumentelor-cheie pentru reducerea efectului negativ asupra pieței muncii și a relațiilor de muncă, dar și pentru reglementarea unor aspecte importante ale vieții profesionale, cum ar fi telemunca. Dintre toate măsurile de politică negociate și puse în aplicare, extinderea condițiilor de concediere temporară și a schemelor de reducere a muncii convenite în primele etape ale crizei merită o atenție deosebită. Experiența acumulată în timpul pandemiei include elaborarea de noi măsuri de politică menite să reducă la minimum riscurile unor crize viitoare pe piața forței de muncă.
