Salarii minime în 2025: Bilanț anual

Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană (denumită în continuare "Directiva privind salariul minim"), adoptată în 2022, oferă un cadru comun pentru stabilirea unor salarii minime adecvate (legale), promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv al lucrătorilor la drepturile lor la protecția salariului minim, în cazul în care acest lucru este prevăzut de legislația națională și/sau de contractele colective. Statele membre au fost obligate să transpună directiva în reglementările lor naționale până la 15 noiembrie 2024. Majoritatea țărilor finalizaseră (cel puțin parțial) acest proces până la sfârșitul anului 2024. În 2023, Danemarca (susținută de Suedia) a introdus o acțiune în anularea totală sau parțială a directivei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Decizia cu privire la această cerere este așteptată în 2025.

Salariul minim în 2025

• Ratele salariului minim pe piața națională brută au crescut între ianuarie 2024 și ianuarie 2025 în 21 din cele 22 de state membre care au un salariu minim pe plan național, Cipru fiind singura excepție în care rata a rămas neschimbată. Acestea au crescut semnificativ în majoritatea statelor membre din Europa Centrală și de Est: cu aproape 23 % în România, 15 % în Croația și Bulgaria, 12 % în Lituania, 10 % în Cehia și Polonia, 9 % în Ungaria și Slovacia și 8 % în Estonia.

• Deși aceste creșteri au fost mai mici decât cele din anul precedent, în concordanță cu moderarea nivelurilor inflației, ele au fost totuși semnificative și au condus la o creștere a puterii de cumpărare a salariilor minime în majoritatea țărilor. Salariile minime în termeni reali au crescut în majoritatea țărilor, au rămas în mare parte stabile în câteva țări (Germania, Luxemburg, Franța, Slovenia și Belgia) și au scăzut în Cipru.

• Rolul inflației în creșterea semnificativă a salariului minim a scăzut în acest an. În schimb, Directiva privind salariul minim pare a fi un factor structural emergent care influențează aceste creșteri, un număr tot mai mare de țări legând creșterea salariului minim de praguri similare menționate ca exemple în directivă.

• Datele disponibile arată că doar în câteva țări, salariile minime au atins 60 % din salariul mediu sau 50 % din salariul mediu. Cu toate acestea, indicele Kaitz (raportul dintre salariul minim și salariul mediu sau mediu) a crescut în ultimele două decenii în majoritatea statelor membre, ceea ce înseamnă că salariile minime naționale au crescut mai mult decât salariile medii și medii în această perioadă.

• Sistemele de impozitare și prestații pot duce la diferențe semnificative între salariul minim brut și salariul net net (salariul minim net). În 2024, cota de impozitare a angajaților (inclusiv impozitul pe venitul persoanelor fizice și contribuțiile de asigurări sociale ale angajaților) a variat de la aproximativ 5 % în Belgia și Estonia la aproape 40 % în România.

Transpunerea directivei

• O analiză comparativă a (proiectelor) de reglementări disponibile arată că transpunerea directivei nu a condus la modificări majore ale sistemelor și metodelor utilizate pentru stabilirea salariilor minime legale. Adaptările juridice au avut tendința de a fi minore și complementare practicilor naționale existente.

• Majoritatea țărilor cu salarii minime legale au inclus elementele enumerate la articolul 5 alineatul (2) literele (a)-(d) din directivă ca criterii de sine stătătoare și completări la criteriile pe care organismele naționale de stabilire a salariilor trebuie să le ia în considerare în temeiul legislației naționale.

• În ceea ce privește valorile de referință orientative pe care se așteaptă ca cei care stabilesc salariile să le utilizeze pentru a evalua caracterul adecvat al salariilor minime legale [articolul 5 alineatul (3) din directivă], majoritatea țărilor au inclus în reglementările lor procente specifice bazate pe salariile medii sau mediane. Aceste valori pot diferi oarecum de la exemplele furnizate în directivă, variind de la 46 % din salariile medii din Letonia la 55 % din salariile medii preconizate în Polonia (conform proiectului de lege). Unele țări, cum ar fi Irlanda, Țările de Jos și România, au adoptat abordări mai flexibile, permițând valorilor să varieze în timp sau să se încadreze într-un interval definit. În câteva state membre, cum ar fi Croația și Portugalia, nu este încă clar, pe baza proiectelor de regulamente, ce valori de referință orientative vor fi utilizate. Alții se referă la valori orientative diferite (de exemplu, Slovenia) sau la deloc (de exemplu, Luxemburg), citând mecanismele lor specifice de actualizare.

• Mai multe țări au făcut ca valorile orientative (vizate) să facă parte din criteriile pe care cei care stabilesc salariile trebuie să le ia în considerare, în timp ce altele se referă la ele doar în contextul evaluării adecvării salariilor minime legale, așa cum se subliniază în directivă.

• Majoritatea țărilor cu salarii minime legale nu și-au schimbat substanțial abordarea formală în ceea ce privește implicarea partenerilor sociali în stabilirea și actualizarea nivelurilor salariului minim, deoarece aceasta este deja o practică larg răspândită. Cu toate acestea, unele au introdus îmbunătățiri de reglementare pentru a clarifica sau consolida aspecte specifice ale acestei implicări.

Salariul minim și capacitatea lor de a-și permite o locuință

• Ponderea lucrătorilor care câștigă salariul minim variază de la un stat membru la altul, variind de la peste 10 % în Portugalia, Slovacia și Polonia la mai puțin de 3 % în Cehia, Belgia și Țările de Jos. Cu toate acestea, majoritatea statelor membre prezintă o tendință ascendentă, care este în concordanță cu faptul că salariile minime au crescut mai rapid decât media și salariile medii în ultimii 15 ani.

• În 2024, costurile locuințelor din UE au crescut mai repede decât inflația generală. Potrivit analizei Eurofound, bazată pe cele mai recente date din Statistica Uniunii Europene privind veniturile și condițiile de viață (2023 EU-SILC), persoanele cu salariul minim au fost afectate în mod disproporționat, deoarece locuințele reprezintă o parte mai mare din venitul lor disponibil (34,8 % în medie, comparativ cu 26,2 % pentru persoanele cu venituri mai mari). În rândul gospodăriilor cu un singur adult, persoanele cu salariul minim au fost, de asemenea, mai susceptibile de a percepe costurile locuințelor ca fiind o povară grea (35,6 % față de 21,7 %).

• Tinerii cu salariul minim (cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani, studenții a căror activitate principală era educația au fost excluși) în multe țări sunt semnificativ mai predispuși decât colegii lor mai bine plătiți să locuiască cu părinții lor (48,9% față de 29,1%). Acest lucru sugerează că nivelurile actuale ale salariului minim pot fi o barieră în calea vieții independente pentru tinerii lucrători, împiedicându-i să se mute din casele familiale și limitându-le mobilitatea locativă.

• Directiva UE privind salariul minim devine un factor important care ghidează stabilirea salariului minim legal, transpunerea progresând în mare măsură la termen în majoritatea țărilor. Cu toate acestea, nu toate aspectele au fost (sau trebuie să fie) incluse în reglementările naționale. Va fi la latitudinea salarizatorilor naționali – inclusiv a partenerilor sociali și a organismelor consultative – să susțină și să pună în aplicare spiritul directivei în practică.

• Pe măsură ce salariile minime cresc în raport cu salariile medii, mai mulți angajați câștigă salarii apropiate de nivelul minim în multe țări. Acest lucru crește importanța politicilor complementare, cum ar fi politicile de locuințe, scutirile fiscale sau beneficiile, care îmbunătățesc situația financiară a persoanelor cu salariul minim.

• Costurile ridicate ale locuințelor au un impact disproporționat asupra persoanelor cu salariul minim, limitându-le mobilitatea și calitatea generală a vieții și limitându-le potențial oportunitățile economice. În funcție de costurile relative ale locuințelor și atunci când evaluează caracterul adecvat al salariilor minime, cei care stabilesc salariile pot lua în considerare costurile relative ale locuințelor în anii următori atunci când evaluează caracterul adecvat al salariilor minime și, în special, în timpul proceselor de negociere colectivă.