Mergi la conţinutul principal
Abstract

Acest raport se axează pe două aspecte. Prima parte examinează activitățile recente de restructurare din Uniunea Europeană, din ianuarie 2019 până la primele impacturi ale crizei COVID-19. A doua parte prezintă o analiză a cazurilor de restructurare transnațională, adică acelea care afectează lucrători din mai multe țări. Principala sursă de date pentru ambele analize este baza de date privind restructurările a Observatorului european al restructurărilor, în care s-au colectat detalii referitoare la peste 25 000 de restructurări de amploare de la înființarea sa în 2002, dintre care aproape 2 000 produse de la începutul anului 2019.

Examinarea datelor privind restructurările transnaționale este completată cu un rezumat al studiilor de caz bazate pe relocările internaționale ale activităților de producție. Obiectivul este de a evidenția tipurile de litigii care apar, modul în care este gestionată restructurarea de către conducere și partenerii sociali, precum și natura rezultatelor pentru lucrătorii afectați.

Key findings

Aproximativ 1 din 20 de cazuri de restructurare la scară largă este transnațional, afectând activitățile din cel puțin două țări. Efectele acestor cazuri asupra ocupării forței de muncă tind să fie mult mai ample și, în consecință, procesele de restructurare tind să fie mai îndelungate și mai complexe. Restructurările transnaționale la scară largă din UE implică în medie pierderea a aproximativ 3 000 de locuri de muncă.

Toate activitățile de restructurare sunt ciclice, vârfurile suprapunându-se cu recesiunile, însă activitățile de restructurare transnațională sunt deosebit de sensibile la ciclul economic. Atât frecvența cazurilor, cât și amploarea acestora (ca număr de locuri de muncă pierdute) cresc relativ mai rapid în timpul perioadelor de scădere economică, inclusiv în cea provocată de criza COVID-19.

În primele șase luni ale anului 2020, criza COVID-19 a cauzat pierderea prin restructurare a unui număr dublu de locuri de muncă față de media mobilă. Impactul asupra pieței muncii a fost foarte selectiv, măsurile de distanțare fizică perturbând cel mai mult două sectoare majore – transporturile (inclusiv cele aeriene) și hotelurile și restaurantele, în care s-a înregistrat aproape jumătate din pierderea totală de locuri de muncă anunțată (față de mai puțin de 10 % în perioadele „normale”).

Capacitatea comitetelor europene de întreprindere de a influența procesele de restructurare este limitată, iar aceste limitări sunt și mai evidente în situațiile în care procesul decizional multinațional se concentrează la nivel global – și nu la nivel local, național sau al Uniunii Europene –, ceea ce se întâmplă tot mai frecvent.

List of tables

Table 1: Announced job loss and job creation, by broad sector, EU27, Norway and the UK, 2019–Q2 2020
Table 2: Top five offshoring cases, EU27, 2019–Q2 2020
Table 3: Cases of announced job loss and job creation in the car components subsector in Member States and the UK, 2019–Q2 2020
Table 4: Top five cases of announced job loss, EU27, 2019–Q2 2020
Table 5: Top five cases of announced job creation, EU27, 2019–Q2 2020
Table 6: Amazon full-time employee headcount, selected Member States and the UK, 2020
Table 7: Largest COVID-19-related announced job loss restructuring cases, EU27 (national) and worldwide (transnational), March–June 2020
Table 8: Sector and location details of nine transnational offshorings studied

Table A1: MNEs with most restructuring cases, 2005–Q2 2020
Table A2: MNEs with most restructuring cases (2005–Q2 2020) – geographical distribution of employment, 2005–2019

List of graphs

Figure 1: Change in full-time and part-time employment (in thousands), quarterly year on year, 2009–2019, EU27
Figure 2: Announced job loss and job creation, by broad sector, EU27, Norway and the UK, 2019–Q2 2020
Figure 3: Announced job loss cases (%), by restructuring type, EU27, Norway and the UK, 2019–Q2 2020
Figure 4: Origin and destination countries for offshoring, selected Member States and the UK, 2019–Q2 2020
Figure 5: Breakdown of restructuring type by company size, EU27, Norway and the UK, 2008–Q2 2020
Figure 6: Case count and announced job loss and job creation in national restructurings, EU27, Norway and the UK, Q1 2019–Q2 2020
Figure 7: Case count and announced job loss in transnational restructurings, EU27, Norway and the UK, Q1 2019–Q2 2020
Figure 8: Announced job loss distinguished according to whether COVID-19 was indicated as a reason for restructuring, EU27, Norway and the UK, Q2 2020
Figure 9: Announced job loss (%) distinguished according to whether COVID-19 was indicated as a reason for restructuring, by sector, EU27, Norway and the UK, 2019–Q2 2020
Figure 10: Transnational share of ERM cases (%), 2005–Q2 2020
Figure 11: Transnational restructurings – total announced job loss and as share of job loss in national cases, 2005–2020
Figure 12: Restructuring cases (%), by job-loss size category and time frame, 2005–Q2 2020
Figure 13: Transnational and national restructuring cases (%), by restructuring type, 2005– Q2 2020
Figure 14: Restructuring job loss in national and transnational restructurings (%), by broad sector, 2005–Q2 2020

Number of pages
48
Reference nº
EF20024
ISBN
978-92-897-2110-3
Catalogue nº
TJ-AL-20-001-EN-N
DOI
10.2806/581084
Permalink

Cite this publication

Disclaimer

When freely submitting your request, you are consenting Eurofound in handling your personal data to reply to you. Your request will be handled in accordance with the provisions of Regulation (EU) 2018/1725 of the European Parliament and of the Council of 23 October 2018 on the protection of natural persons with regard to the processing of personal data by the Union institutions, bodies, offices and agencies and on the free movement of such data. More information, please read the Data Protection Notice.